Cu toții am avut măcar o relație complicată. Relația cu animăluțul tău de companie va fi, totuși, cea mai sinceră.

Asociația ARGOS își concentrează eforturile pe salvarea, ocrotirea și găsirea unei familii pentru animalele fără adăpost din România. Ideea din spatele conceptului ARGOS a fost inspirată de dorința de a nu mai vedea animale pe stradă a unor iubitori de câini care înțeleg, empatizează și ocrotesc patrupedele de orice rasă sau vârstă.

Avem grijă ca animalele să fie salvate de pe străzi și tratate corespunzător vârstei: să fie vaccinate, deparazitate sau condițiilor medicale pe care le au: sterilizate, duse la veterinar pentru controale de rutină sau probleme de sănătate. Toate acestea ca într-un final, să ajungă în siguranță într-o familie iubitoare.

Cine suntem:

Iubitori de animale – Oameni care nu pot vedea animale abandonate pe stradă, așa că le căutăm o casă primitoare.
Parteneri de joacă – Până să le găsim familia potrivită, îi cazăm la noi și le oferim iubirea de care au nevoie.
Activiști pentru protecția animalelor – Credem în importanța unui cămin sănătos pentru animalele noastre.
Prieteni ai veterinarilor – Animalele găsite sunt date spre adopție sterilizate, vaccinate și cu carnet de sănătate.

Asociația ARGOS își propune să lupte împotriva percepției greșite asupra animalelor și al rolului acestora în societate, care, în România, generează abuzuri și acte de violență asupra lor, prin campanii de conștientizare și educare.

Totodată, își propune să desfășoare în mod gratuit campanii de sterilizare și deparazitare pentru animale fără adăpost, să investească în evenimente, cursuri și workshop-uri dedicate atât acestora, cât și stăpânilor și în curând, să deschidă un adăpost pentru animale sau să construiască un sat în care animalele să trăiască într-un adăpost în aer liber. .

Misiunea noastră este concentrată în mod constant pe salvarea și găsirea de familii iubitoare pentru fiecare animal.

Donează pentru a susține activitatea