Mau a fost găsit într-o stare gravă, în grădina unui bloc: un motan micuț și slăbit, care abia se mișca și abia respira. Era confuz și speriat, când cineva l-a salvat.
L-a luat în grija sa, l-a dus la veterinar și micuțul Mau a început procesul de recuperare. Timp de o săptămână, a avut parte de toată atenția necesară pentru a se face bine.
Când acest moment a sosit, era încă speriat și confuz, nu știa exact ce i s-a întâmplat. Vestea bună era, însă, că acum nu mai era singur. A durat însă un timp până a învățat să nu-i mai fie frică de zgomote, de oameni și chiar să aibă încredere în ei.
Apoi a fost adoptat și a început, treptat, o etapă de acomodare. De multe ori, se ascundea de noua famile, nu se făcea văzut decât să mănânce sau să se joace cu ceilalți frățiori. Ei i-au fost însă alături, i-au oferit timpul și răbdarea necesară și asta l-a ajutat să-și depășească frica.
A înțeles că oamenii din jurul lui nu-i vor mai face rău. Este într-o familie iubitoare, iar omul care l-a salvat îi este astăzi cel mai bun prieten.